Cine este Babasha, cântărețul de manele huiduit la concertul Coldplay de pe Arena Națională VIDEO
Babasha este un cântăreț de manele bine cunoscut în România, apreciat pentru stilul său energic și capacitatea de a aduce emoție prin muzica sa. Născut într-o familie modestă, Babasha și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie, dar abia în ultima vreme a început să fie cunoscut de publicul larg din România. Babasha a început să cânte, inițial, la evenimente locale, nunți și petreceri, acolo unde a fost remarcat și îndemnat să meargă mai departe la un alt nivel al carierei sale.
Cine este Babasha și care e numele lui real
Cariera lui Babasha a prins avânt în ultima perioadă, după ce a colaborat cu mai mulți artiști de manele consacrați. După multă muncă și multe încercări, iată că au venit și roadele, iar cântărețul a ajuns pe primul loc în trending, în România, cu peste 34 de milioane de vizionări ale unui videoclip, în nici o lună de la lansare. Este atât de popular încât nici măcar cunoscuții nu mai știu că pe tânărul de 22 de ani îl cheamă, de fapt, Vlăduț Babașa.
O a doua melodie, cea pe care a lansat-o acum 11 zile și pe care Babasha a cântat-o și pe scena de pe Arena Națională, la invitația Coldplay, are deja aproape 7 milioane de vizionări, iar daca ne luamă după cât de mediatizată este acum, pare să depășească performanțele primeia.
Popularitatea și stilul muzical
Stilul lui Babasha este un amestec de tradițional și modern, combinând elemente clasice de manele cu influențe contemporane. Vocea sa distinctivă și interpretările pline de pasiune i-au adus o bază solidă de fani, atât în România, cât și în comunitățile de români din străinătate.
Muzica lui Babasha tratează mai multe teme precum iubirea, trădarea și viața cotidiană, teme întâlnite des în peisajul manelistic. Hituri precum „Dragostea mea” și „Suflet rănit” l-au propulsat rapid în topurile muzicale, consolidându-i poziția în industria manelelor.
Prestația la concertul Coldplay
Miercuri seara (12 iunie 2024), Babasha a avut ocazia de a cânta alături de solistul trupei Coldplay la București. Deși evenimentul a fost unul de mare amploare și o oportunitate semnificativă pentru orice artist, prestația din deschiderea concertului Coldplay de pe Arena Naționala din Bucureși a lui Babasha nu a fost bine primită de publicul prezent. Huiduielile intense și reacția negativă au evidențiat diferențele culturale și muzicale dintre fanii manelelor și cei ai trupei britanice.
După cum se știe la nivel mondial, Coldplay încearcă să transmită un mesaj profund întregii lumi, prin concertele sale de anul acesta: acela de a ne tolera unii pe alții, de a accepta diversitatea culturală și de a-i sprijini pe cei marginalizați. Și… ce să-i faci dacă în România cei marginalizați sunt, de fapt, cei mai vizionați pe Youtube?!?
Reacția publicului și a criticilor din România
Momentul dificil trăit de Babasha pe scena concertului Coldplay a fost o provocare, dar și o lecție importantă. Această experiență a demonstrat cât de diferite pot fi așteptările și gusturile muzicale ale publicului. Cântărețul a avut, însă, o reacție foarte decentă pe internet, după ce a fost huiduit pe scena de pe Arena Națională. El le-a mulțumit chiar și celor care l-au blamat cu voce tare și a spus că invitația ColdPlay a fost o onoare pentru el, o ocazie unică în viață.
În apărarea artistului, au intervenit inclusiv nume grele din peisajul românesc, precum Adi Despot de la Vița de Vie sau jurnalistul Cătălin Striblea.
”Nu cred că Martin se sperie de rasism, că asta a fost. Și nici nu ne-am făcut de rușine. Au văzut cetățenii ăștia rasism în Anglia și America de suntem noi copii.”, a conchis Cătălin Striblea într-o postare pe Facebook.